Cum funcționează
Peelingul chimic funcționează pe un principiu fiziologic precis: acidul aplicat la o concentrație și un pH controlate rupe legăturile chimice dintre corneocite — celulele moarte ale stratului cornos — forțând o exfoliere uniformă și controlată. Spre deosebire de exfolierea mecanică (scrub-uri, piatră ponce), care îndepărtează celulele prin abraziune fizică neuniformă, exfolierea chimică acționează omogen pe întreaga suprafață tratată și poate fi modulată în profunzime prin concentrație și timp de contact.
Alegerea acidului nu este estetică — este clinică, bazată pe proprietăți fizico-chimice distincte. Alfa-hidroxiacizii (AHA) — acidul glicolic, lactic, mandelic — sunt hidrosolubili și acționează predominant în stratul cornos și epidermul superficial. Acidul glicolic, cel mai mic ca moleculă dintre AHA, penetrează cel mai rapid și este utilizat pentru textură neuniformă, luminozitate redusă și linii fine superficiale. Acidul mandelic, cu moleculă mai mare, penetrează mai lent, este mai blând și este preferat pe pielea sensibilă sau pe fototipurile mai închise. pH-ul de acțiune al AHA se situează între 3,5 și 4,5 — sub acest interval efectul este mai agresiv, peste el eficiența scade. Beta-hidroxiacizii (BHA) — acidul salicilic — sunt liposolubili, ceea ce le permite să dizolve dopul sebaceu din canalul folicular și să pătrundă în por. Acesta este motivul pentru care acidul salicilic este acidul de elecție pentru tenul gras, congestionat și acneic: curăță foliculul dinăuntru, reglează seboreea și are și proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene. pH-ul de acțiune este între 3 și 4.
La peelingurile de profunzime medie, folosim acidul tricloracetic (TCA) în concentrații cuprinse de regulă între 15 și 35%. TCA produce o precipitare a proteinelor epidermice — un proces vizibil ca o albire localizată (frosting) a pielii în momentul aplicării — și determină o necroză epitelică controlată urmată de regenerare. Profunzimea leziunii depinde direct de concentrație și de numărul de straturi aplicat. TCA este indicat pentru pete pigmentare, cicatrici superficiale și textură mai pronunțată, dar necesită evaluare riguroasă a fototipului și pregătire anterioară.
Un concept esențial în peelingul chimic este ciclul de reînnoire celulară. Keratinocitele se nasc în stratul bazal al epidermului, migrează treptat spre suprafață și se diferențiază în corneocite în decurs de aproximativ 28 de zile la un adult tânăr. Odată cu vârsta, acest ciclu se alungește la 40–60 de zile, ceea ce înseamnă că stratul cornos devine mai gros, mai neuniform și mai puțin luminos. Peelingul chimic accelerează artificial acest ciclu și stimulează epidermul bazal să producă celule noi, mai active. Efectul secundar util al acestei stimulări este că fibroblastele dermice primesc și ele un semnal de activare și pot crește ușor producția de colagen.
Adaptarea la fototipul Fitzpatrick este obligatorie. Pe fototipurile I–II, toleranța la concentrații mai mari este bună și riscul de hiperpigmentare post-inflamatorie (PIH) este scăzut. Pe fototipurile IV–VI, melanocitele răspund puternic la orice stimul inflamator — inclusiv la peeling — cu producție crescută de melanină, ceea ce poate paradoxal agrava petele. De aceea, pe aceste fototipuri, concentrațiile sunt mai mici, acizii sunt mai blânzi (mandelic în loc de glicolic) și pregătim pielea cu depigmentanți topici timp de 2–4 săptămâni înainte. Orice peeling pe fototip IV–VI fără această pregătire și fără protecție solară riguroasă ulterioară riscă să agraveze situația.
Protocolul standard este o cură de 4–6 ședințe, la interval de 2–4 săptămâni, cu concentrații crescute progresiv. Descuamarea post-peeling — de la fină și discretă la peelinguri superficiale, la descuamare lamelar de 3–5 zile la peelinguri mai profunde — nu trebuie forțată. Pielea în curs de refacere sub stratul descuamant este vulnerabilă; îndepărtarea prematură expune epidermul imatur la infecții și pigmentare.